Bogdan Stancu traversează cel mai bun sezon din carieră de după plecarea de la Steaua și e al doilea golgheter al campionatului Turciei, cu 13 reușite în 28 de meciuri pentru Genclerbirligi. Performanța l-a adus pe atacantul român în atenția lui Trabzonspor, club la care evoluează Alex Bourceanu.
În condițiile în care cel mai bun marcator al formației din Trabzon este brazilianul Paulo Henrique, cu 10 goluri, clubul caută să-și întărească atacul pentru sezonul viitor. Iar antrenorul Hami Madirali, scrie Fotomac, i-a cerut lui Bourceanu referințe despre Bogdan Stancu. Cei doi sunt coechipieri la națională.
Bourceanu l-a lăudat pe atacantul în vârstă de 26 de ani care în afara celor 13 reușite dina cest sezon are și 8 pase de gol în tricoul lui Genclerbirligi, care-l are sub contract pe român până în 2016. Trabzonspor e foarte posibil să facă o ofertă pentru el, în condițiile în care prețul său nu depășește 3 milioane de eur, iar salariul se învârte în jurul sumei de 1 milion de euro pe stagiune.
Sursa :